Dicționar de specialitate

ADN

ADN-ul este suportul material al informației genetice a organismelor vii. ADN se prezintă cel mai frecvent sub forma a două lanțuri polinucleotidice împerecheate (structură bicatenară). Cele două lanțuri complementare se înfășoară în jurul unui ax virtual, ansamblul având conformația unei duble elice (foto 1). Această structură în dublă a permis înțelegerea modului în care informația genetică poate fi transmisă cu exactitate, din generație în gene-rație. Ordinea în care se succedă nucleotidele în lungul unui lanț polinucleotidic, adică secvența, determină conținutul informațional. În anumite regiuni ale ADN care corespund genelor, înlănțuirea nucleotidelor conține un mesaj codificat, a cărui decriptare conduce la sinteza proteinelor. Lectura mesajului se produce prin transcripție, în cursul căreia un lanț de ADN este copiat în ARN mesager, care în celulele eucariote transportă mesajul genetic din nucleu în citoplasmă, de unde la nivelul ribozomilor este tradus în proteine.

ALÉLĂ (pl.alele)

Genă de un anumit tip de pe același cromozom.


ANTIBIOTIC

Cuvântul înseamnă „care se opune vieții”, dar este folosit mai cu seamă cu referire la medicamentele care împiedică dezvoltarea anumitor microorganisme. Este denumirea generică a unor substanțe naturale produse de către unele microorganisme, ca și a analogilor sintetici ai acestora, capabile să împiedice dezvoltarea bacteriilor (bacteriostatice) sau să Ie distrugă (bactericide). Antibioticele de sinteză se pot clasifica, în funcție de formula chimică, mecanismut de acțiune îi efectele clinice, în mai multe familii: betalactamine, amino-glicozide, tetracicline, polipeptide, macrolide, rifampicine, glico-peptide, nitroimidazoli, derivați de oxichinoleina, antitubercu-loase, antifungice, antimitotice, antibiomimetice.

ANTIINFLAMATOR

Care combate inflamația. Agent (substanță chimică, medicament) care acționează contra inflamației.

ARTRITĂ

Artropatie acută sau cronică în care leziunea inițială și principală este inflamația articulară (foto 2), mai precis inflamația sinovialei (sinovita). Termenul se folosește frecvent pentru artropatiile reumatismale și infecțioase, fiind excluse artropatiile de alte origini și artrozele.

ASIMPTOMATIC

Care nu determină simptome clinice, care rămâne latent.

AUTOIMUNITATE

Stare în care sunt puși în evidență anticorpi – autoanticorpi – ce reacționează cu antigeni din organismul respectiv, ca și cum aceștia ar fi străini (auto-antigeni). Autoimunitatea fiziologică are rol în menținerea echilibrului sistemului imunitar și este datorată unor anticorpi naturali de tip imunoglobuline M. Autoimunitatea asociată unor manifestari patologice se află la originea unor boli denumite autoimune, prin autoagresiune sau autoimunizare. De exemplu: lupusul eritematos diseminat, anemia hemolitică autoimună, leucopeniile imunologice, tiroidita Hashimoto, oftalmia simpatică, bolile Biermer și Basedow-Graves, diabetui insulinodependent etc. Pentru alte boli, originea autoimună este doar presupusă. Adesea este dificil să se stabilească dacă anticorpii detectați reprezintă cauza bolii sau doar o acompaniază.

BABESIOZĂ

Gen aparținând familiei protozoarelor, clasa sporozoare, descoperit de Victor Babeș. Se localizează în eritrocitele unor specii variate de animale domestice. Babesioza bigemina produce febra la vite, iar Babesioza canis este agentul etiologic al piroplasmozei canine – amândouă, transmise prin căpușe. Bolile provocate de parazitul babesia (foto 3) se numesc babesioze sau piroplasmoze.

BACTERIE

Termen generic prin care este desemnat ansamblul microorganismelor unicelulare, ubicuitare, care nu aparțin nici regnului vegetal, nici regnului animal (foto 4). Celula bacteriană prezintă un înveliș (peretele bacterian) care acoperă membrana plasmatică. Bacteriile sunt lipsite de un nucleu veritabil, iar materialul genetic este alcătuit dintr-o moleculă mică de ADN bicatenar, ARN mesager, ARN de transfer, ribozomi și enzime care permit expresia materialului genetic. Datorită dimensiunilor și exigențelor lor reduse în materie de nutriție și mediu, bacteriile sunt organismele cele mai răspândite – în sol, în apă și în aer. Există un mare număr de bacterii parazite care trăiesc în interiorul altor organisme. Multe dintre acestea sunt necesare organismelor-gazdă. De exemplu, la om, o serie de bacterii intestinale, pe lângă faptul că se hrănesc cu produși de digestie, sintetizează substanțe ca vitaminele și se opun dezvoltării unor bacterii patogene. Boala apare când se rupe echilibrul între bacterii și organismul-gazdă, când bacteriile pătrund în țesuturi (ca urmare a deficienței mecanismelor de apărare) sau când în țesuturile și celulele gazdei se dezvoltă bacterii strict parazite.

BARTONELLA

Specie de cocobacili aerobi gramnegativi din genul Bartonella, familia Bartonellaceae, ordinul Rickettsiales. Transmis la om prin înțepătura muștei de nisip Phlebotomus verrucarum, este agentul etiologic al bartonelozei.

BIOPSIE

Prelevarea in vivo a unui fragment de țesut (normal sau patologic) sau a unui organ în scopul efectuării unui examen histologic (anatomopatologic), histochimic (biochimic), imunologic (punerea în evidență a unor antigeni), genetic sau microbiologic (foto 5). Tot biopsie se numește și materialul prelevat. În funcție de procedeul folosit pentru recoltare, în practica se disting: biopsia prin aspirație a secretiilor fiziologice sau patologice; biopsia prin puncție, efectuată cu un trocar special, cu ajutorul căruia se recoltează un fragment de țesut sau de organ situat în profunzime; biopsia de suprafață sau frotiul, efectuată prin răzuirea unei mucoase sau componentelor superficiale ale pielii; biopsia pe cale endoscopică; biopsia prin exereză a unui ganglion sau a unei tumori mici; biopsia din cursul unei intervenții chirurgicale destinată, de obicei, unui examen extemporaneu, care poate orienta actul chirurgical. În majoritatea situațiilor, efectuarea unei biopsii crește considerabil gradul de certitudine în aplicarea unui diagnostic.

BOALA LYME

Boala Lyme este o maladie infecțioasă determinată de o bacterie, Borrelia burgdorferi (foto 6), care are ca vector căpușa (Ixodes). Are trei faze de evoluție: cutanată – eritem cronic migrator; cu manifestări articulare (artrită recidivantă localizată la nivelul articulațiilor mari), neurologice și cardiace (tulburări de conducere atrioventriculare); în cazul neaplicării terapiei corecte cu antibiotice, cea de-a treia fază presupune atrofie cutanată, mialgii, artralgii cronice și, uneori, sindrom neurologic. Vezi și Borelioză.

BLOC ATRIOVENTRICULAR (BAV)

Întârziere sau oprire a propagării influxului electric între atriu și fasciculul His, cu caracter intermitent sau permanent.

BORELIOZĂ

Borelioza este o boală infecțioasă articulară, neurologică și cardiacă, al cărei agent este o bacterie din familia spirochetelor, Borrelia Burgdorferi. Aceasta este transmisă omului prin înțepătura de căpușă (foto 7). Mai multe mamifere, între care cerbii și șobolanii, constituie rezervoarele de bacterie. Boala Lyme se întâlnește în Statele Unite, Europa și Australia.

CĂPUȘĂ

Gen de artropode parazite din clasa arahnidelor, care se înfig în pielea animalelor și a omului și se hrănesc sugându-le sângele (Ixodes) (foto 8).

ERITEM

Congestie a pielii, ce dispare la presiune. Este o manifestare curentă a unui mare număr de afecțiuni cutanate. Apare ca urmare a dilatării vaselor sangvine cutanate. Eritemul migrator este printre semnele care anunță infectarea cu borrelia (foto 9).

GENE ALE IMUNOGLOBULINELOR

Familie de gene care codifică lanțurile peptidice ale imunoglobulinelor. Aceste gene cuprind multe secvențe similare codante ale diferitelor părți din moleculele imunoglobulinelor.

GLANDĂ

Organ constituit dintr-o grupare de celule epiteliale specializate, a căror proprietate este secreția de molecule biologic active. Se disting: glandele exochne, care își eliberează secreția la exterior (glanda lacrimală, glandele  sudoripare) sau în cavitatea unui organ (de exemplu, la nivelul tubului digestiv), și glandele endocrine, ale căror secreții ajung în sânge. 0 serie de glande (ficat, pancreas, glandele sexuale) au dublă funcție, exocrină și endocrină.

GLUCOCORTICOIZI

Denumire generică a hormonilor corticosuprarenalei cu rol în protecția împotriva stresului, ca și în metabolismul glucidic și protidic. Reprezintă cele mai puternice medicamente antiinflamatoare cunoscute, această acțiune fiind, pentru fiecare substanță, paralelă cu activitatea sa metabolică. Sunt utilizate și ca antialergice, dar exercită și efecte nedorite, dominate de retenția hidrosodată, perturbări ale metabolismului glucidic, hiperkaliurie, toxicitate digestivă și efecte imunosupresoare (ultimele având însă și aplicații terapeutice).

HISTOCOMPATIBILITATE

Ansamblu de condiții care asigură succesul unei grefe, dependent de pa-trimoniile genetice ale donorului și ale primitorului.

IMUNOGLOBULINA IgM

IgM sunt anticorpii majori produși în timpul răspunsului imun primar (foto 9). Demonstrarea anticorpilor IgM specifici este utilă în evaluarea stadiului unei infecții. În cazul unei infecții acute, anticorpii IgM sunt prezenți; în cazul unei infecții cronice, predominanți sunt anticorpii IgG.

LICHID CEFALORAHIDIAN

Lichidul clar și transparent care umple sistemul ventricular cerebral, canalul ependimar, spațiile subarahnoidiene cerebrale și medulare. Lichidul cefalorahidian (LCR) are rol de protecție împotriva șocurilor mecanice și de mijiocire a schimburilor metabolice la nivelul țesutului nervos central. Cantitatea sa variază între 100 și 150 ml. Secretat de plexurile coroide, se reînnoiește continuu, fiind resorbit de vasele meningiene și de granulațiile Pacchioni.

LICHID SINOVIDALl

Lichid transparent, de culoare galbenă, vâscos, prezent în cantități foarte mici la nivelul cavităților articulare și secretat de sinovială. Are o compoziție relativ apropiată de cea a plasmei sanguine, dar conține puține globuline și este lipsită de fibrinogen; are însă în plus acid hialuronic, care îi conferă o vâscozitate favorabilă reducerii frecării articulare și facilitării glisării suprafețelor articulare.

LIMFĂ

Lichid clar, transparent, galben pal, alcalin, care circulă în vasele limfatice sau care ocupă spațiile intercelulare. Limfa conține în mod normal limfocite și are aceleași substanțe ca îi serul sanguin, dar în cantitate mai mică.

MICROSCOPIE ÎN CÂMP ÎNTUNECAT

Metodă foarte eficientă de detectare a organismelor vii necolorate sau transparente, cum sunt bacteriile sau ciupercile, cu ajutorul unui microscop dotat cu un disc ce blochează lumina care ajunge în microscop, lăsând doar o rază concentrată să ajungă la probă. În felul acesta, elementele vizualizate apar luminoase pe un fundal întunecat, iar nanobacteriile (care, altfel, sunt invizibile în lumină directă) devin vizibile în lumina indirectă (foto 10).

Microscopia în câmp întunecat este considerată cea mai sigură metodă de diagnostricare a boreliozei, oferind posibilitatea observării directe a spirochetelor, ale căror dimensiuni sunt foarte mici (burgdorferi are o lungime de 20-30 microni, afzelii are 5-10 microni, iar garinii chiar mai puțin; lățimea lor medie este de 0,2-0,3 microni).

Microscopia în câmp întunecat se folosește și pentru diagnosticarea altor boli, cum sunt sifilisul sau malaria.

MYCOPLASMĂ

Gen de microorganisme din familia Mycoplasmataceae, incluzând 15 specii cu tropism pleuropneumonic (foto 11). Mycoplasma pneumoniae este cauza pneumoniei atipice primare.

NEUROLOGIE

Studiul bolilor sistemului nervos. Uneori termenul este extins și la studiul anatomiei și fiziologiei sistemului nervos.

PARALIZIE

Diminuarea sau abolirea motricității unui mușchi, a unui grup muscular sau a unei părți din corp. Paralizia prezintă mai multe tipuri, în funcție de: intensitate (completă, plegie, sau incompletă, pareză), topografie (monoplegie, hemiplegie, paraplegie), evoluție sau cauze (în general, o leziune nervoasă centrală sau periferică).

PARAPLEGIE

Paralizie motorie și, frecvent, senzorială, în jumătatea inferioară a organismului (membre inferioare, abdomen).

PLASMĂ

Mediu lichid în care se găsesc, în suspensie, elementele figurate ale sângelui. Plasma este un lichid gălbui cu o compoziție complexă, conținând un mare număr de specii de ioni, substanțe organice și anorganice, în tranzit de la sau spre țesuturi. Volumul plasmei reprezintă circa 4-5% din greutatea corporală.

SCLEROZĂ MULTIPLĂ

Boală inflamatorie cronică autoimună a sistemului nervos central, cunoscută și ca scleroză în plăci, caracterizată prin demielinizare neuronală localizată, multifocală, cu evoluție spre formarea de plăci de scleroză. În funcție de localizarea leziunilor, simptomatologia este variabilă, mai mult sau mai puțtin extinsă și se manifestă prin: tulburări vizuale, atrofii musculare progresive, cu evoluție centripetă la nivelul membrelor superioare, tulburări senzitive (parestezii, disestezii), tulburări motorii (pareze, paralizii spastice), tulburări cerebeloase (ataxie, nistagmus, tremurătura intențională), tulburări oculare prin afectarea nervului optic, incontinența sfincterelor, tulburări psihice. Evoluția este lentă, de obicei marcată de pusee de acutizare, cu remisiuni temporare.

SPONDILITĂ

Boală cronică progresivă din categoria bolilor reumatice autoimune, ca și reumatismul articular (poliartrita cronică). Afectează mai ales articulațiile sacroiliace și articulațiile coloanei vertebrale, evoluând spre anchiloză vertebrală.

SERODIAGNOSTIC

Diagnostic bazat pe utilizarea testelor serologice, îndeosebi pe punerea în evidență, în serul pacientului, a unor anticorpi specifici (foto 12).

SPIROCHETĂ

Microorganism spiralat, subțire, vizibil doar la ultramicroscop, aparținând familiei Spirochaetaceae (foto 13).

TEST DE TRANSFORMARE LIMFOBLASTICĂ

Permite studiul limfocitelor timodependente și timoindependente printr-o metodă optică, cu citirea procentului de celule transformate (sub acțiunea unor stimuli) la microscop, sau printr-o metodă izotopică, mai utilizată, cu măsurarea cantității intracelulare de timidină tritiată.

TESTUL ELISA

Numele acestui test vine de la denumirea sa completă, în engleză – enzyme-linked immunosorbent assay (reacție imunoenzimatică). Această tehnică de dozare enzimatică a sângelui permite detectarea imunoglobulinelor îndreptate împotriva unui agent bacterian sau viral. ELISA permite astfel specialistului să observe dacă o persoană este sau nu infectată cu un microorganism dat. Persoana este declarată seropozitivă în caz de infecție și seronegativă dacă nu se observă semne ale infecției. Testul este utilizat intens la diagnosticarea seropozitivității datorate infecției HIV/SIDA. Testul ELISA este un test de screening ce pune în evidență și anticorpii dezvoltați împotriva bacteriei Borrelia Burgdorferi.

Orice rezultat pozitiv la acest test implică verificarea sa printr-un procedeu mai specific, cum este testul Western Blot.

TESTUL PCR

Testul PCR (reacție polimerică în lanț) ajută la depistarea materialul genetic al bacteriei care provoacă boala Lyme (foto 14). Acest test este efectuat atunci când se dorește descoperirea unei infecții active cu bacteria Borrelia Burgdorferi. Testul este solicitat în cazul în care pacientul prezintă simptome specifice bolii, dar care nu cedează în fața tratamentului prelungit cu antibiotice.

TESTUL WESTERN BLOT

Este o tehnică ce permite detectarea în serul sangvin a proteinelor antigenice, îndeosebi a celor virale, ori a anticorpilor îndreptați împotriva acestor proteine (foto 15).

Proteinele sunt mai întâi separate prin electroforeză și imobilizate pe un suport solid (hârtie), apoi sunt identificate cu ajutorul anticorpilor specifici radiomarcați. Această metodă este utilizată inclusiv pentru serodiagnosticul de confirmare a HIV.

În cazul boreliozei, testul confirmă o infecție prezentă sau anterioară, nedepistată, prin descoperirea de anticorpi formați de organism, specifici bolii Lyme.

TOXOPLASMĂ

Parazit intracelular obligatoriu, agent al toxoplasmozei, descoperit la rozătorul african gondii. Acest parazit infectează o varietate foarte mare de specii, inclusiv oamenii și animalele domestice (felinele, inclusiv pisicile, sunt gazdele definitive ale acestui parazit). În caz de infecție, toxoplasma (foto 16) atacă virtual toate tipurile celulare, cu predilecție neuronii, microglii, celulele coroidei și retinei, pe cele aparținând sistemului reticuloendotelial. Cea mai frecventă formă de manifestare a toxoplasmozei este encefalita.

TRATAMENT INTRAVENOS

Tratament ce constă în introducerea de agenți terapeutici lichizi direct în circulația venoasă (foto 17).

VIRAL

Privitor la un virus, care se datorează unui virus (foto 18).

ZOONOZĂ

Boala animală care, eventual, poate fi transmisă la om, în anumite condiții naturale. Printre zoonoze se numără antrax, babesioza, borrelia (boala Lyme), gripa aviară, ebola, rabia, giardia, trichineloza, febra galbenă (foto 19), salmoneloza, toxoplasmoza etc.